2 octombrie 2008

5:26 am Jurnal

Teatru 74, nu, ocupat! Ceainărie, DA.  Acolo a avut loc întâlnirea din această seară.  Chiar dacă în formaţie restrânsă, o Zână, un Bora Bora sau ce-or mai fi bând fetele, au fost binevenite pentru ca întâlnirea să-şi urmeze cursul firesc. Firesc, bineînţeles  cu  discuţiile, ca la ele acasă, despre doctorat, şcoală… ca apoi la fel de firesc să ajungem la fotbal! Cartea Veronicăi, Mănâncă, roagă-te, iubeşte  de Elizabeth Gilbert, ne-a captat atenţia, chiar dacă la început cadrul (alte persoane, muzică-discretă de altfel) nu ni s-a părut potrivit (era timpul, probabil, să mai ieşim din bucătărie). Ce mai, italienii au farmecul lor, de ce n-ar fi la fel şi în timpul unui meci de fotbal.  Înjurături, hmmm, în italiană…, citite foarte expresiv de Vero, ţi se par mici delicii. Mai mai că-ţi vine şi ţie a zice ceva sau a învăţa câteva…  Oricum, de recomandat această carte celor cărora le place un stil vioi, actual şi-un râs cu gura până la urechi!

 

Pe lângă o astfel de carte şi o astfel de prezentare, cartea adusă de mine, Poveşti de dragoste la prima vedere, nu-şi avea locul, parcă, prea serios fragmentul la care m-am gândit! Aşa că am aruncat, la întâmplare, câteva vorbe despre conţinutul acesteia. Interesant, dar, Cuvântul înainte al cărţii a fost primul lucru pe care l-am amintit, înainte de a ajunge la nume sonore precum: Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu şi Ioana Pârvulescu. Aceştia sunt autorii celor cinci poveşti de dragoste la prima vedere. Drept urmare a vorbelor aruncate, la provocarea mea de a stabili fetele sfârşitul uneia dintre cele trei poveşti pe baza a ceea ce am povestit, Vero a propus o mică temă. Aşa că urmează tema… creative writing… într-un articol viitor :).

 

Şi fiindcă, călătorului îi stă bine cu drumul, ne-am pornit şi noi spre casele noastre…

 

Ana Stoica

One Response

  1. Vero Says:

    Articolul viitor?…

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.