BombaCarta Romania

20.11.2008

November 20, 2008 6:27 pm admin Jurnal

Grea treabă. Nu-i destul că trebuie să consemnez ce-am discutat după întoarcerea de la Roma, mai sunt nevoit să spun ceva şi despre cum mi-a celebrat Bombacarta România propria zi de naştere, cu o mică întârziere, bineînţeles, fiind vorba de partea a doua, de fapt.

 

Pe scurt, voi scăpa mai întâi de ceea ce nu-mi place să vorbesc: ziua mea. M-am simţit bine - realmente bine. Insist asupra cuvântului bine întrucât de obicei mă simt pe dos, adică ziua de naştere mă deprimă. Cu siguranţă e vorba de conştientizarea trecerii timpului, care ştim bine ce aduce. Deci, vă mulţumesc colegelor pentru că m-aţi făcut să uit cum trece, la fel cum vă mulţumesc şi pentru cărţile făcute cadou! (Mi-am luat şi eu revanşa intimităţii, nu vă faceţi griji.)

 

Ziua Bombacarta, în sfârşit. În general, schimb de impresii şi copierea fotografiilor, multe-multe, făcute la Roma. Normal, s-au declanşat câteva flash-back-uri văzând pozele. Dar recunosc faptul că eu mai am nevoie de ceva timp pentru a sta şi a judeca limpede, întrucât primul contact cu Roma este pentru mine un şoc. Mi-am imaginat multe, crezând că voi fi astfel un privitor hiperlucid, care nu se impresionează cu una cu două de te miri ce, dar realitatea a dat de pământ cu totul. Deocamdată, când încerc să articulez ceva am senzaţia de nedumerire pe care o ai ca nespecialist privind hardul unui computer, scos din carcasă. Ştii că acolo e un imens creier, cu o imensitate de conexiuni, dar nu vezi decât o bucată de textolit prin care se străvăd nervuri şi circuite. Oricum, eu unul am încă nevoie de timp până să mă dumiresc cât de cât. Deocamdată pot spune doar că începe să mi se clatine o suspiciune pe care am formulat-o încă din prima seară „romană”: Roma e istorie, adică un trecut al cărui spirit mai trăieşte doar în ruine, în marmură şi în culori, nu şi în trupurile vii. Demonstraţia studenţilor e cea care mi-o subminează din temelii, la fel ca şi analiza comportamentului sau atitudinii oamenilor pe care i-am cunoscut ori reînlnit.

 

Dincolo de astea, seara Bombacarta n-a rămas datoare prea mult raţiunii ei de existenţă, ascultându-se, datorită Anei, niscaiva muzică (mi-era pe limbă să spun muzică bună, dar mi-am amintit cât de multe am împotriva expresiei în cauză), la fel cum n-a lipsit nici literatura, salvată de Vero din ghearele ignoranţei, căci vinul nu şi-a făcut de data asta prea bine datoria.

 

Aşadar: petrecere, amintiri, muzică şi carte. Îşi mai aminteşte cineva ce-nseamnă insipid?

 

 

 

Călin CRĂCIUN