27 noiembrie 2008
November 27, 2008 7:55 pm JurnalChiar dacă ne-am adunat mai greu, poate e de vină ploaia ce nu mai contenea, în cele din urmă am semnat prezent: Vero, Denisa (welcome back, Denisa), Ana, eu, Călin şi Laura. Aş spune că asta e ordinea sosirii dar nu îndrăznesc să afirm cu tărie pentru că nu ştiu exact ce s-a întâmplat înainte de a sosi eu. Aşa că pagina jurnalului de astăzi va prelua firul activităţii Bombacarta din acest moment.
Incipitul poveştii acestei seri l-a constituit un moment de lectură din romanul “Dragostea în vremea holerei”, aparţinând scriitorului spaniol Gabriel Garcia Marquez, fragment propus de subsemnata. Lectura a provocat un dialog intens între noi, fetele, şi Călin, fiecare exprimându-şi propria opinie despre ce înseamnă o căsnicie. Nu aveam cum, evident, să fim de acord în toate privinţele, mai bine spus, în multe privinţe, pentru că fiecare din cele două părţi văd convieţuirea în doi din unghiuri diferite. Cert e că, cele două personaje, aflate la o vârstă respectabilă, au lansat una din disputele lor obişnuite, dar de această dată mai acută decât de obicei, pe un motiv, aparent, banal, pentru noi dar de maximă importanţă pentru orgoliile lor: săpunul care nu mai exista în baie de trei zile sau de o săptămână.
Oare nu ăsta e farmecul unei căsnicii, până la urmă? Să găseşti mereu motiv de metamorfozare a monotoniei într-o permanentă noutate? Chiar şi folosindu-te de resurse şi motive precum săpunul din baie, capacul wc-ului, ceaşca de cafea lăsată la întâmplare, schimbarea scutecului copilului etc. Nu am ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte sarcinile, subînţelese sau trasate clar, ale celor două părţi de sexe diferite dintr-o familie, nici nu am dorit asta dar o idee e sigură: căsnicia va declanşa întotdeauna dezbateri, animozităţi şi porniri pe această temă, cel puţin în interiorul ei.
Fragmentele propuse de Ana, aparţinând volumului lui Marin Sorescu: Unde fugim de acasă?, au făcut deliciul celor prezenţi. Caracterizate prin simplitate, părând o joacă cu cuvintele, textele au exprimat sugestiv adevărul cotidian şi lupta permanentă pentru dominare, împărţirea societăţii în două categorii indiscutabile, fără cale de mijloc; “ora este pentru învăţat, iar recreaţia pentru uitat”. “Când veţi auzi un clopoţel, după un ceas, să ştiţi că vi s-a dat drumul şi la glas”.
Seara s-a încheiat cu o poezie a lui Aurel Pantea, pe care Călin a declarat-o ferm, de la început, antimisogină. Poate că vorbea serios dar pentru noi s-a impus şi o urmă de îndoială… având în vedere primul vers…
Cu o parte dedicată organizării administrative, seara s-a încheiat. Vă aşteptăm la o nouă întâlnire, săptămâna viitoare! Una, cel puţin, virtuală, dacă nu una în plenitudine.
Florina MOLDOVAN LIRCĂ